Maria Constantin, dezvăluiri sincere din intimitate. Ce nu suportă blondina să facă partenerul său
Maria Constantin este una dintre artistele apreciate de la noi din țară. Dacă pe plan profesional lucrurile au mers extrem de bine, în plan personal nu se poate spune același lucru. Blondina a avut parte de câteva relații eșuate, iar recent vedeta a explicat ce anume nu suportă din partea unui partener.
Maria Constantin a mărturisit că, într-o relație nu suportă ca un bărbat să o mintă și asta pentru că a trecut prin aceste sentimente de multe ori, iar acele momente nu i-au făcut deloc bine.
„Ideea este că am învățat că trebuie sa îmi țin puțin viața personală mai privată. Nu suport la un bărbat să mă mintă! Și dacă ar fi o chestie mult mai gravă, aș prefera sinceritatea și nu să mă mintă. Este cel mai urât lucru posibil care ți se poate întâmpla. Am fost mințită de multe ori”, a declarat Maria Constantin potrivit spynews.ro.
Cât despre relațiile pe care le-a avut, Maria Constantin explică faptul că cea mai mare diferență de vârstă dintre ea și un partener a fost cea cu omul de afaceri Marcel Toader. De asemenea, cântăreața a explicat că nu regretă nicio decizie pe care a luat-o în trecut.
„Cea mai mare diferență de vârstă a fost cu Marcel, era o diferență peste 10 ani. (…) Aș face aceleași alegeri. Chiar dacă am fost judecată de mulți. Eu nu sunt ipocrită să stau într-o relație de dragul lumii. Eu nu sunt genul care să accepte lucrurile astea”, a mai spus artista.
Maria Constantin se mărită?
În cadrul unui interviu mai vechi, Maria Constantin a vorbit despre căsătorie. Deocamdată, artista spune că nu s-a gândit să îmbrace rochia de mireasă pentru a treia oară, dorește să o ia treptat și să se bucure de persoana de lângă ea.
„Momentan, chiar nu este vorba despre lucrul acesta și consider că trebuie să avem un timp înainte de a face un pas atât de important, mai ales că am trecut prin atâtea experiențe la început frumoase, după care atât de urâte, care m-au zdruncinat destul de mult”, a spus Maria Constantin în cadrul unei emisiuni tv, arată Spynews.
Sursă foto: Instagram